N-am cuvinte să cânt rana crudă ce-mi roade din suflet, nici culori un potret realist să-ţi compun. Oxigen şi amar azi inspir şi mi-e rece. Ochii mari, sclipitori, să ţi-i uit nu ştiu cum.
Tresăltând, fire mii ne unesc peste spaţiu, uneltind să ne-apropie, deşi n-are rost. Cred că iar o să-mi torn peste inimă leacuri, să rezolv ecuaţia în care n-ai fost.
N-am cuvinte şi nici nu le caut; nici nu vreau să-mi devii pur absint şi topaz. Gânduri trec, iar în locul ce-l lasă, umbra ta mă atinge pe-obraz.
N-ai să ştii. Tot argintul din lume l-aş topi şi ţi-aş face veşmânt. Îmi adun ce din suflet rămâne şi te uit sau încerc să mă mint.
E de dorit să pierd decât să nu am pe deplin
Iubirea nu mi-a fost nectar, ci limpede venin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu