Reuşesc să scriu patru rânduri: au rimă, ritm, parcă e şi o idee prinsă-n cuvinte. Întind mâna spre cana de cafea fără să mă uit. Mai c-o vărs, dar o prind la timp. Adrenalina mă scoate momentan din starea de reverie şi iau o gură din cafeaua tare şi amară, aşa cum îmi place. Gustul dulce care rămâne după ce înghit mă face de fiecare dată să iubesc cafeaua. Dependenţă, asta e.
Las cana şi apuc din nou creionul. Cu un mic efort mai produc încă patru versuri. Sunt mulţumit de cele două strofe.
Apoi scriu, şterg, iar scriu, două apoi trei versuri. Nu-mi apare rima, ritmul altei strofe e cam şchiop. Foaia de caiet e plină de încercări, ştersături, tăieturi. Dar sunt blând cu creaţia mea. Trag câte o linie fină peste versurile nereuşite. Poate le voi salva, cumva, cândva.
La urma urmei, versul sunt eu, iar eu sunt perfectibil.
Mă uit cu tristeţe în cana mea roşie care acum e goală. Poate că inspiraţia îmi va reveni după ce mai pun cafetiera să producă ceva licoare magică.
Las caietul şi creionul pe pat şi mă mint că mă voi întoarce imediat.
23 martie 2012, la cursul de scriere creativă cu Mario Barangea
