Visând, îmi închipui că zbor.
Atenta lumină-mi aşterne în cale
Doar cioburi de soare şi dor.
Privesc spre zenit.
Şi umbra-mi dispare cu foşnet străin
Am vrut s-o acopăr cu alb-auriu
S-o spăl şi să scap de venin.
În mare plutesc.
Străpung străvezia materie pulsând
Las peştii să-şi facă sălaş efemer
Pe ochi, şi-i ating cu un gând.
Cu vântul sunt una.
Pe dune, şi urma-mi se duce, uşor.
În lume un semn aş lăsa, de cristal.
Pe buze gust dulce venin, apoi mor.
Cuvântul nespus s-a născut sângerând
Prin vene îmi curge mercur şi pământ.
1 februarie 2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu