M-atinge fina urzeală a umbrei mâinilor tale şi-alung iluzia c-odată m-ai fi iubit pe deplin. Sunt bine dacă m-ascund de tăişul durerii domoale. Cu totul m-afund în piesa pe care-o susţin.
Parfumul atingerii tale subtile pe pielea mea rece s-a stins şi mi-e greu să-l visez cu un suflet curat. De tine pe nimeni nu-ntreb, dar când ziua se trece, în fiece umbră discern chipul tău îngheţat.
Nu plâng când presiunea memoriei tactile în trup îmi răsare. Pe şirul vieţii cobor ca un bob de mărgea fără sens. Din minte te scot doar odată cu mintea şi-mi pare că fără de tine nu-i rost şi nu am înţeles.
Sunt umbra din visul în care, atins chiar de mâna ta fină, doream să devin un fantastic izvod de lumină.
Scris pe 17 septembrie 2011,
revazut pe 7 februarie 2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu