Vocea ta m-a atins şi în mine ceva a vibrat.
Timbrul cald şi adânc o floare în suflet mi-a închipuit, parfumată şi moale. Să o ating nu-ndrăznesc, e prea fină şi nouă, o las să devină copac misterios cu miez de opal.
Sunet blând, cu parfum de santal şi de mosc, ai lăsat. Umbra ta a rămas printre noi şi a spus, a tăcut, a cântat. Pe zăpad-am păşit şi prin aerul rece şi pur am cerut să devii iar real, din nimic să-ţi faci trup.
În adânc îmi întorc iar privirea; ascult, cu urechea internă, ecou-ţi ce-n sânge îl duc. Cred că-n altă planetă sau viaţă totuna am fost, siamezi sau mai mult, eu şi dublul, legaţi.
Las ca timpul să treacă. Nu ştiu detaşarea s-o port ca pe-o mască de aur. În cutia craniană te-aud; armonios, coardă-sunet atent înstrunită te simt. Printre degete-mi scapi, răsfirate cumplit; n-am puterea să ţin lângă mine un înger cu palide aripi.
În ecou te prefaci şi în vis efemer
Umbră albă, desfaci aripi mari către cer.
6 februarie 2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu