Pe cer, norii albi ca nişte oi fără forme bine definite, trec. Mă uit spre ei. Sunt frumoşi, zic eu. Nu-i adevărat, sunt urâţi, zic eu.
Da,
aşa e, avem dreptate şi steaua care ne luminează pe interior palpită puţin.
Aş
vrea să-l sun pe doctorul Simion, zic eu. Nu mă simt bine. Poate e luna de
vină, răspund eu. E în creştere şi stările de ne-eu sunt mai dese atunci.
Mă
liniştesc şi surâd. Am dreptate, mă gândesc. Sigur că am, răspund.
E
noapte, dă-mi voie să ies. Da,
răspund eu, e timpul tău, şi tac. Îi dau voie lui Alin să fie.
Îl
simt cum îşi ia trusa şi pleacă din apartamentul gri. Pe masă a lăsat cartea
mea de identitate: Răzvan Popovici.
A
doua zi îmi beau cafeaua şi citesc ştirile pe laptop. Îmi sare în ochi cea cu
titlul mare, scris cu roşu: “Ucigaşul nopţii omoară din nou. A patra victimă cu
gâtul tăiat”. Urmează relatarea îngrozitoarei crime. Mă cutremur şi iau ceaşca
cu dreapta. Citesc în continuare. Singurul lucru pe care-l ştia cu certitudine
poliţia e că asasinul e stângaci.
Şi
foarte priceput, mă gândesc eu. N-a lăsat nici o altă urmă. În ritmul ăsta nu-l
vor prinde niciodată. În interior simt o umbră de satisfacţie pe care n-o
înţeleg.
Îmi
iau servieta şi plec spre firma unde lucrez ca contabil.
În
baie, după uşă, trusa cu cuţite aştepta venirea altei
nopţi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu