Trece rar câte-o umbră pe vechiul nisip
Vântul pur desenează miraje pe dune
În amurg, pelerin sau fantasm fără chip
Mă prefac că mă-ndrept spre o ţintă anume.
Fire mii, strălucind între aer şi cer
Le respir, sacadat şi aştept să mă-ndrume
N-am reper decât vastul pământ auster
M-am pierdut de prieteni şi nu mai am nume.
Din cleştar şi absint visuri am construit
Sens vieţii mi-am dat şi apoi un renume
Anii zeci au trecut, însă nu am trăit.
Lumea largă o ştiu, însă nu sunt din lume.
Am sperat să găsesc pentru tot un răspuns
Claritate şi har către voi să pot spune
În pustiu, rătăcind, nicăieri n-am ajuns
Prin tenebre păşesc, căutând o minune.
Oare mâna divină scris-a sensul pe dune?
Din nebunul ascet doar ecoul rămâne.
5 februarie 2012
