Se afișează postările cu eticheta lumina. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta lumina. Afișați toate postările

vineri, 27 ianuarie 2012

Te şterg, amintire

Secerat, spre înaltul azur aş zbura
Fulger alb, tu aripă să-mi fii, tremurând
Să leg Cer de Pământ prin lumină de stea
La putere deplin-o s-ajung în curând.

Mă strecor, onctuos, printre nori şi venin
Claritate şi vid peste drumuri presar
Visceral, penetrant, din abisul divin,
Ritmul greu, înfundat, mă apasă amar.

Mi-e subţire esenţa, timpul curge finit
Focul soarelui crud mă înseamnă pe glas
Estompat mă preling peste griul zenit
De pământ mă sfărâm; cioburi cad. Bun rămas!


26 ianuarie 2012