Secerat, spre înaltul azur aş zbura
Fulger alb, tu aripă să-mi fii, tremurând
Să leg Cer de Pământ prin lumină de stea
La putere deplin-o s-ajung în curând.
Mă strecor, onctuos, printre nori şi venin
Claritate şi vid peste drumuri presar
Visceral, penetrant, din abisul divin,
Ritmul greu, înfundat, mă apasă amar.
Mi-e subţire esenţa, timpul curge finit
Focul soarelui crud mă înseamnă pe glas
Estompat mă preling peste griul zenit
De pământ mă sfărâm; cioburi cad. Bun rămas!
26 ianuarie 2012
