Victoria

          Dezastru. Asta lăsase în urma ei. Pe scaunul mic şi incomod din bucătăria friguroasă, Victor îşi contempla cioburile vieţii. La rece, totul i se părea acum un scenariu de telenovelă. Descoperirea, certurile şi împăcările şi, apoi, ca o lovitură în plex, plecarea ei.

          Curentul care intra prin geamul crăpat i se infiltra încet prin piele. Nici cafeaua fierbinte din cana care păstra încă urmele buzelor ei nu reuşea să-l încălzească.

          Privirea îi căzu asupra petelor de ruj de pe recipientul pe care-l strângea cu ambele palme. Îşi potrivi buzele deasupra lor şi aproape că simţi moliciunea gurii ei. Clipi repede de câteva ori să alunge lacrimile pe care şi le refuzase până acum.

          În jur, bucătăria păstra urmele vieţii lor. Sărbătoriseră săptămâna trecută apariţia cărţii lui cu poezii de dragoste, iar paharele de vin rămăseseră marcate cu roşu. Se cutremură şi dădu iar vina pe răceala din mica încăpere. Închircindu-se şi mai mult pe scaun, îşi termină cafeaua amară. Nici zahăr nu mai avea. O s-o roage pe Victoria… dar nu, nu avea cum s-o facă. Plecase doar. Preţ de o clipă se gândi să o sune, s-o implore să se întoarcă la el. Frica de răspunsul ei îi străpunse măruntaiele ca o gheară.

          Privi prin fereastra stropită cu praf. Luminile care se aprindeau în blocurile de peste stradă se filtrau anevoie prin geam. Se ridică, păşind peste fotografiile pe care le va arde, cândva, şi îşi imagină că talpa lui striveşte gâtul fin al fiarei fără suflet.

          În piept, inima continua să bată în ritmul cunoscut: Victoria, Victoria… Victoria.

Remix după “Victoraş, puiule” de Alex Oproiu

 www.alexoproiu.com

1 decembrie 2011