Întunericul serii îl făcu să aprindă
luminile în garsoniera sa mică din Berceni. Dădu drumul radioului vechi pe care
îl avea moştenire de familie, păstrat în bună stare de generaţii. Muzica
clasică invadă camera albă în timp ce se aşeza la masă.
Deşi nu mai avea speranţe, lustrui totuşi
oglinda veche, de nefolosit acum. Işi imagină că-şi vede chipul ridat de ani,
ochelarii rotunzi, părul şi barba albe şi lungi. Surâse nostalgic. Se opri din
curăţat când oglinda nu străluci deloc.
Dădu o raită şi prin colţul din dreapta unde îşi amenajase un mic birou. Prin fereastra din faţa lui putea vedea bulevardul pe care maşinile se scurgeau în ritm monoton. Praful
se aşternuse iar pe colecţia de Rebus-uri vechi. Ei, Rebus doar pentru cine
n-avea ochi să vadă. Sub coperţi erau ascunse tratate de alchimie, culegeri de
vrăji şi altele asemenea. Doar el ştia să descifreze scrisul străin ajutându-se
de lupa cu mâner de argint.
Merse în bucătărie şi alese un borcănaş
din colecţia de mirodenii care-i ocupa un perete întreg. Avea nevoie de o poţiune
restauratoare – salvie şi ghimbir – şi poate puţin rom din sertarul ascuns,
unde îşi ţinea şi bagheta veche pe care n-o putea folosi în România. Exilul
nu-i pria deloc.
Până şi numele şi-l schimbase. Nimeni nu
îl înţelesese când se prezentase Merlin, aşa că devenise Marin.
Marin Popescu.
Nov.2011
unul din preferatele mele :) Mai vreau din astea cu Marin Popescu :)
RăspundețiȘtergere