cu lama subţire a ochiului-Tată
Las sângele-i negru
să-mi fie
cerneala cu care mă rog
ca visul-durere în
care mă mistui
să-şi afle
sfârşit înainte să
mor.
Amarul
pe coarde vocale-ngheţate
se-apasă
Prin buze nu-mi
scapă vreun
sunet ce-mbracă
Simţirea prea crudă
în care sunt ars.
De lume, de mine
cât m-aş ascunde!
Leacul şi tihna nu-s de găsit.
Din clipă
smulg fine fâşii să-mi acopăr
Genunea ce-n suflet
tu mi-ai creat
Te strig şi prin lume te caut. Aievea
de vii, aş vrea să
nu mi te fii arătat.
N-ai nume şi nici
faţa nu ţi-o ştiu
În suflet nu am
oaze. Doar pustiu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu