Ce mai scrie... Carlos Ruiz Zafon

"O poveste este o scrisoare pe care autorul si-o scrie lui insusi pentru a-si spune lucruri pe care nu le-ar putea descoperi altfel."

Carlos Ruiz Zafon, romanul "Umbra vantului"

“A story is a letter that the author writes to himself, to tell himself things that he would be unable to discover otherwise.”
― Carlos Ruiz Zafón, The Shadow of the Wind

 

We Are In This Together

Electromagnetically,

                     you appear

To be the unseen influence on my life

In your presence, 

                    everything changes

You are of the body,

      but transcend it

Light and beauty, eternal in each moment

Diaphanous touch, invisible

                 but real

Rhythm and coherence,

                  music and love

    you offer

My center - you - heart of mine.

February 2012

 

Portret. III

Continuă să fie pentru mine

    un miraj

Părul tău care străluceşte ca onixul 

        sub picături de ploaie

Silueta abia distinsă printre umbre

Răsuflările noastre care decupează

    desene efemere

în aerul crud al nopţii

Cadenţa vocii tale când îmi spui că, poate,

        mă vei iubi

           cândva

- iar inima-mi tresaltă - 

Dar nu te pot crede, m-ai părăsit de-atâtea ori

Prefer să te păstrez

           vedenie aievea

                   sau vis lucid.

Februarie 2012

Varnish Its Walls with Moonlight Blue

Unmoved by tragedy,

    the tower stands sublime.

Slow sliding winds

    caress its bricks resplendent

Preposterous to think 

    that there is life inside.

Juniper and carnations

    break the monotonous details

           of its bedazzled crenels.

Behind its grim magnificence,

the crescent moon
     imparts it misty light 
above the tree-infested mountains.

----------------------

Colorează-i zidurile cu albastrul luminii de la lună 

Neafectat de tragedie,
    turnul se ridică, sublim.
Vânturi care alunecă încet
     îi mângâie splendidele cărămizi.
E de neconceput să crezi
    că-i viaţă-n interior.
Ienupăr şi garoafe
    sparg monotonele detalii
           create de crenelurile uimitoare.
În spatele acestei necruţătoare măreţii
                 luna nouă
îşi oferă lumina ceţoasă
     pe deasupra munţilor infestaţi de copaci.

Exerciţiu cu dicţionarul englez-coreean.

Mixology

Hermetically sealed,

    his multiplicity remains.

Scion of indiscernible flux,

   disquiet, flavourful 

       and just.

Rejoice! Insidious purple 
     lights what else remains

             of evening's clouds.

Adamantine and dainty,

   his face against

the pallid sky.

---------------------------

Închisă ermetic,

     pluralitatea lui rămâne.

Descendent al fluxului de nedesluşit,

    tulburat, aromat

           şi just.

Bucuraţi-vă! Violet viclean iluminează

    ce mai rămâne

                 din norii înserării.

Diamantin şi delicat,

    chipul lui pe fundalul

palidului cer.

Experiment cu dictionarul (englez-coreean, ca altul nu aveam la indemana). 

Am ales cuvinte de la diferite litere si am creat un "poem".

Brilliant Caramel

Your secret is a warm eternity.

Moistly, they all devour your translucent fire

Change is magic, relish it, 

       man or flower!

Always sacred, remember the deep embrace

        which awoke you.

Come, my perfumed angel, 

           with your steamy velvetness,

salty steel and starry darkness.

I trust your ferocious rhythm, 

         your delicious musk.

Bring your broken laughter

        and drink desire in a cup of wine.

15 februarie 2012

Inspirat de jocul celor de la Magnetic Poetry

http://play.magpogames.com/create.cfm?k=1

Isihastrul

Breathing in, breathing out

The wheel of prayer, spinning inside

Under the sharp starry light

I see not the beauty of the world.

Here I am, there I'm gone

Harmonically blending words and the air.

Trees surround my body, whispering

The world entire is now my home.

Peace within, calm without

Clear mind amidst flickering thoughts

Still of the flesh, but content

The solid ground my only true support.

Aleluia

Trăiesc la marginea pielii.

   Fără greutate,

          Fără de miez.

Libertate deplină aş numi-o. Aproape.

     Insesizabil, în umbră mă subţiez.

Aştept ştiinţa să născocească

  Un mic aparat pentru uz personal

"Ştergător de memorii" să-i zică

O să fie la ofertă, pentru tine

   pentru EU.

Cal galopând peste zile, mintea.

  Zahăr sau nisip în cafea iar îmi torn.

Arabescuri desenez pe cer cu privirea

În cealaltă lume n-am viză, să trec.

Adăst aici, preţ de ceva tremurânde

   clipe.

La biserică, glasuri şi clopot cântă 

     slavă şi cer.

Winter Blues

Darling, I'm lost

    within or without

The white cold of winter

   sweet background for my pain.

Disaster or salvation

Don't know which one to choose

Resistance or creation

Red blood, you sing my blues.

Wind, come back here

   bring news of the world

Reminding me, gently,

   that I may not be alone.

Disaster or salvation

Don't know which one to choose

Resistance or creation

Red blood, you sing my blues.

Battered and broken

   my soul is in need of a tailor

Lest it scatters quietly

   on the bitter snowy trail.

Disaster or salvation

Don't know which one to choose

Resistance or creation

Red blood, you sing my blues.

Julianna Barwick - The Magic Place - 09 Flown

 Julianna Barwick - The Magic Place - 09 Flown

Ce mai scrie... Fred Alan Wolf

"Venirea în simţire - aducerea minţii în corp -  pe de-o parte, ne dă experienţa pe care o numim viaţă, iar pe de altă parte ne dă fiecăruia din noi un sentiment de singurătate şi de separare de toţi ceilalţi. Trebuie să învăţăm să vedem că încă suntem unul. Poate că ni se pare că suntem insule, dar, de fapt, formăm un continent de viaţă."

Din "Doctor Quantum si cărticica marilor idei.

Unde ştiinţa se contopeşte cu spiritualitatea" 

de Fred Alan Wolf

Tom McRae - My Vampire Heart

Darling, I'm lost
Adrift in the dark
I'm clutching your words
To my vampire heart once more
So let in the light
Turn me to dust
If it don't end in bloodshed dear
It's probably not love

Here we are
In the darkest place
My reflection
Shows only your face

Something is found
Something is lost
Went looking for clues
On the streets of old New York
And I spilled someone's blood
I broke someone's heart again
Someone you know
You're looking at him, my friend

And the people in our lives
We all leave behind
Leave behind

Here we are
In the darkest place
To keep from forgetting
I picture your face
And I wonder
While we count the cost
Which is sweeter
Love or its loss

So I curse you
My vampire heart
For letting me you love you
Love you
For letting me love you
From the start

quotabl.es

A wise man speaks because he has something to say; a fool because he has to say something.

— Plato

I remember you II

Nepreţuita otravă

N-am cuvinte să cânt rana crudă ce-mi roade din suflet, nici culori un potret realist să-ţi compun. Oxigen şi amar azi inspir şi mi-e rece. Ochii mari, sclipitori, să ţi-i uit nu ştiu cum.

Tresăltând, fire mii ne unesc peste spaţiu, uneltind să ne-apropie, deşi n-are rost. Cred că iar o să-mi torn peste inimă leacuri, să rezolv ecuaţia în care n-ai fost.

N-am cuvinte şi nici nu le caut; nici nu vreau să-mi devii pur absint şi topaz. Gânduri trec, iar în locul ce-l lasă, umbra ta mă atinge pe-obraz.

N-ai să ştii. Tot argintul din lume l-aş topi şi ţi-aş face veşmânt. Îmi adun ce din suflet rămâne şi te uit sau încerc să mă mint.

E de dorit să pierd decât să nu am pe deplin

Iubirea nu mi-a fost nectar, ci limpede venin.

Fenix

Zile trec. Misteriosul fluid ce le animă rămâne invizibil, deşi rece. Până şi lumina împrumută sclipiri de pur diamant, cu margini tăioase. Neştiut, printre noi se strecoară, c-un viclean surâs, cel ce transformă cunoaşterea în simplă informaţie.

Căldura gândirii umane devine exponat în muzeu; locul i-e luat de claritatea aseptică a maşinilor-zei. Culorile la tub dispar, în digital totul este transpus şi, firesc, oamenii îşi schimbă celulele în pixeli. Au pierdut conexiunea cu cerul albastru şi iarba ce acum doar în boxe foşneşte.

Până când? Se revoltă doar inima-centru care nu-şi are loc în acvariul de plastic ce lume-l numesc. Fremătând, tahionice unde pornesc uragane spre lună şi soare, spulberând echilibrul de cupru şi vis. Realitatea devine natură, virtualul dispare de parcă n-a fost.

Sub un soare de aur, flori şi oameni se deschid şi respiră oxigen şi parfum.

Fără nume

Cristal sfărâmat -

     sunetul inimii mele -

sub pasul imaterial al

   îngerului care

nicicând n-a fost creat

    în perfidul Eden.

Nu-i leac pentru boala

   ce n-o am

Nu ştiu ce nume să-ţi dau

    sau de vreau.

Să arzi şi tu în focul-iluzie

      ce vântul de vară,

alene, nu-l va înteţi.

Limitless

Clarity of thought and wisdom pure

Seeking true enlightenment on the way

Throught right action and in mind so sure

Real teachings all your words convey.

Now you touch the realm of understanding.

One with the great void, beyond transcending.

Cenuşă cern peste zile

Despic timpul

          cu lama subţire a ochiului-Tată

Las sângele-i negru să-mi fie

          cerneala cu care mă rog

ca visul-durere în care mă mistui

să-şi afle

sfârşit înainte să mor.

Amarul

          pe coarde vocale-ngheţate

se-apasă

Prin buze nu-mi scapă vreun

          sunet ce-mbracă

Simţirea prea crudă în care sunt ars.

De lume, de mine cât m-aş ascunde!

          Leacul şi tihna nu-s de găsit.

Din clipă

          smulg fine fâşii să-mi acopăr

Genunea ce-n suflet tu mi-ai creat

          Te strig şi prin lume te caut. Aievea

de vii, aş vrea să nu mi te fii arătat.

N-ai nume şi nici faţa nu ţi-o ştiu

În suflet nu am oaze. Doar pustiu.

Prestidigitator astral

Stelele nu s-au aliniat cum trebuie când ne-am cunoscut. Aş vrea inima-mână lungă să-mi devină şi să le aşez eu. Le-aş ordona -ah, cât îmi place cuvântul ăsta! - le-aş spune să stea cuminţi, să-şi potrivească bine razele şi întunericul şi să dea naştere unei noi configuraţii, mai bună pentru mine. Pentru noi?

Dar nu ştiu (cum să aflu, oare?) dacă şi tu tot asta ai vrea. Nu pot să citesc trecutul în frunze de ceai parfumat şi să spun: da, şi tu. Aşa că mâna-inimă mică-mi rămâne şi scriu. Pe alba hârtie cuvinte potrivesc cum vreau eu. Cum vrea sufletul-rană, cum vrea Cerul ascuns pe sub nori.

7 februarie 2012

Clarobscur

M-atinge fina urzeală a umbrei mâinilor tale şi-alung iluzia c-odată m-ai fi iubit pe deplin. Sunt bine dacă m-ascund de tăişul durerii domoale. Cu totul m-afund în piesa pe care-o susţin. 

Parfumul atingerii tale subtile pe pielea mea rece s-a stins şi mi-e greu să-l visez cu un suflet curat. De tine pe nimeni nu-ntreb, dar când ziua se trece, în fiece umbră discern chipul tău îngheţat. 

Nu plâng când presiunea memoriei tactile în trup îmi răsare. Pe şirul vieţii cobor ca un bob de mărgea fără sens. Din minte te scot doar odată cu mintea şi-mi pare că fără de tine nu-i rost şi nu am înţeles.

Sunt umbra din visul în care, atins chiar de mâna ta fină, doream să devin un fantastic izvod de lumină.

Scris pe 17 septembrie 2011, 

revazut pe 7 februarie 2012

Portret - text de Costin

Stăteam în camera luminată obscur. Mă întrebam a mia oară ce căutam aici. Alex, prietenul meu, mă adusese să-l cunosc pe el. Acum mă lăsase singur şi plecase să-l caute. Mă uitam cu teamă, dar şi curiozitate ,în jur. Radioul vechi, dar bine întreţinut, îmi spunea că el este un bătrân tipicar şi migălos. Colecţia de reviste Rebus îmi spunea că mintea lui este încă agilă. Oglinda zgâriată şi aproape inutilizabilă îmi arăta că o să întâlnesc un bărbat obişnuit care nu se preocupă de aspectul lui.

Privirea îmi fu atrasă de rafturile pline cu borcane de toate mărimile ce conţineau tot felul de condimente, esenţe şi ierburi. Bătrânul nu-i prost de le cunoaşte pe toate.

Într-un colţ văzui un baston de luptă, jupuit şi jerpelit. Minte-mi zbură văzându-l agitând bastonul a al Jackie Chan. Pantofii sport îmi întăriră ideea că moşneguţul meu e un tip pe cinste. Oare cum l-o chema? Alex nu mi-a spus niciodată cum îl cheamă, îi spunea Bunu'.

Curiozitatea mă face să-mi înfrâng teama. Mă ridicai de pe locul meu şi începui să mă plimb prin cameră. Ochii îmi fură atraşi de lupa mare de pe un atlas filatelic aflat pe birou. Gata, ştiu cum să-i spun Bunului lui Alex. Sherlock. 

Brusc, uşa se deschise şi Alex intră împreună cu un bărbat. Şi... surpriză! 

Bunu-i un tip cam la 40-45 de ani, cu ochi vioi şi păr uşor grizonat, cu trup mlădios, dar ferm. Figura-mi perplexă îl făcu să surâdă, iar surâsul lui Sherlock Bunu' mi se lipi de suflet.

Noiembrie 2011

Exerciţiu la cursul lui Mario Barangea; 

de construit un personaj pe baza unor cuvinte date.

Ce mai scrie... Charles Bukowski

Fire, walk with me

"What matters most is how well you walk through the fire."
— Charles Bukowski

Citat gasit la 
http://www.goodreads.com/search?q=charles+bukowski&search[source]=goodreads&search_type=quotes&tab=quotes 

Cristalin. Alt portret

Vocea ta m-a atins şi în mine ceva a vibrat.

Timbrul cald şi adânc o floare în suflet mi-a închipuit, parfumată şi moale. Să o ating nu-ndrăznesc, e prea fină şi nouă, o las să devină copac misterios cu miez de opal.

Sunet blând, cu parfum de santal şi de mosc, ai lăsat. Umbra ta a rămas printre noi şi a spus, a tăcut, a cântat. Pe zăpad-am păşit şi prin aerul rece şi pur am cerut să devii iar real, din nimic să-ţi faci trup.

În adânc îmi întorc iar privirea; ascult, cu urechea internă, ecou-ţi ce-n sânge îl duc. Cred că-n altă planetă sau viaţă totuna am fost, siamezi sau mai mult, eu şi dublul, legaţi.

Las ca timpul să treacă. Nu ştiu detaşarea s-o port ca pe-o mască de aur. În cutia craniană te-aud; armonios, coardă-sunet atent înstrunită te simt. Printre degete-mi scapi, răsfirate cumplit; n-am puterea să ţin lângă mine un înger cu palide aripi.

 

În ecou te prefaci şi în vis efemer

Umbră albă, desfaci aripi mari către cer.

6 februarie 2012

 

Pelerin. Moartea sensului

Trece rar câte-o umbră pe vechiul nisip

Vântul pur desenează miraje pe dune

În amurg, pelerin sau fantasm fără chip

Mă prefac că mă-ndrept spre o ţintă anume.

Fire mii, strălucind între aer şi cer

Le respir, sacadat şi aştept să mă-ndrume

N-am reper decât vastul pământ auster

M-am pierdut de prieteni şi nu mai am nume.

Din cleştar şi absint visuri am construit

Sens vieţii mi-am dat şi apoi un renume

Anii zeci au trecut, însă nu am trăit.

Lumea largă o ştiu, însă nu sunt din lume.

Am sperat să găsesc pentru tot un răspuns

Claritate şi har către voi să pot spune

În pustiu, rătăcind, nicăieri n-am ajuns

Prin tenebre păşesc, căutând o minune.

Oare mâna divină scris-a sensul pe dune?

Din nebunul ascet doar ecoul rămâne.

5 februarie 2012

Ineluctabilitate

Sunt fiul părinţilor mei.

       în trup port ura şi dragostea lor

pentru oameni şi zei.

Spre un scop efemer şi străin mă târăsc.

Ineluctabil şi rece mă strigă. 

             Răspund.

Singur c-am fost m-am minţit înzecit

Sânge şi vis împărţim negreşit.

Sub pământ au ajuns. Sau în foc. Morţi

  aş zice că sunt, dar greşesc.

Carnea lor e eternă. Prin mine

                                     va dăinui.

Oriunde mă duc, şoaptele lor mă animă. 

Singur c-am fost m-am minţit înzecit

Sânge şi vis împărţim negreşit.

Aparent, în lumina lividă a zilei

                   mă văd şi mă ştiu.

În adânc, toţi străbunii se mişcă şi vor.

Prin celule îmi curge tainic venin.

Din mine pe mine nu pot să mă smulg.

Singur c-am fost m-am minţit înzecit

Sânge şi vis împărţim negreşit.

Apă nu este în lume destulă

          să spăl

Cruda esenţă ce dublul îmi ţese pe os

Oglinzi nu mai am, 

               amintiri n-aş mai vrea

Pe-un alb pergament o istorie nouă să scriu.

Singur c-am fost m-am minţit înzecit

Sânge şi vis împărţim negreşit.

5 februarie 2012

Apus sângeriu

Muşcă din fericire

      cu dinţi mari, sălbatici.

Îşi strecoară mâna

      până la cot

În viscerele ei.

"Da, mult te-am căutat;

      elusivă mereu, doar cu coada ochiului

te zăream, uneori.

Niciodată n-am crezut

        că te voi găsi

privind în oglindă."

 

Totul e roşu în jur.

   Cald curge sângele; sărat,

încă pe buze îl gustă.

Cu un deget înmuiat în roşu-carmin, 

                scrie: 

"Te-aş devora, fericire, până la os."

Ultima suflare i-e extaz şi venin.

5 februarie 2012

Căpcăunul vesel. O poveste

În pădurea plină de mistere trăia odată un căpcăun pe care-l chema Zmeus.

În fiecare zi colinda printre copacii de argint şi culegea frunze şi flori pe care le stivuia în pivniţă. Dacă ar fi ştiut ce preţioase erau, s-ar fi dus în târgul de la marginea pădurii, le-ar fi vândut şi ar fi devenit bogat.

Însă el culegea şi stivuia florile respective pentru a pregăti casa zânei lui. Cu tot sufletul, el căuta ziua toată prin păduri şi munţi. Ştia că într-una din zile „Ea” va apărea şi atunci, „harşt”, va întinde mâna, o va apuca de cosiţe şi o va duce în casa plină de flori.

Pe lângă frunze şi flori, căpcăunul mai aduna şi pietricele colorate. Pregătea pentru zâna lui o cameră ca în poveşti, plină cu licurici şi păsărele cântătoare. Lumina care trecea prin pietricelele strălucitoare crea în camera poveştilor – pentru că aşa o numea el – o atmosferă ireală şi misterioasă. În acelaşi timp, îl încărca cu bucurie şi veselie. Zâna lui va adora această cameră, era sigur.

Plin de entuziasm, Zmeus se hotărî să pornească în căutarea cosiţelor. Se vede treaba că îi venise cheful de „harşt” şi era peste puterile lui să se mai abţină. În plus, nu se cuvenea ca un căpcăun în toată firea, aşa cum era el, să îşi lase „budoarul” nefolosit prea multă vreme. Ar fi ruginit cu frunze cu tot în ritmul ăsta...

Zis şi făcut! Pădurea întreagă îl aştepta plină de comorile ascunse ale zânelor.

Când să părăsească camera secretă a dorinţelor sale nestăpânite rămase însă surprins să găsească în prag un răvaş. Îl deschise precipitat şi citi conţinutul mesajului: „Te aşteptăm la scăpătat de soare la marginea pădurii să te desfătăm cu atingerea cosiţelor noastre. Nu-ţi fie teamă! Harşşşt....!” Scrisoarea era semnată „căpcăuniţele emancipate”.

Tiptil-tiptil, căpcăunul nostru făcu un pas în spate şi puse repede încuietoarea de siguranţă la intrarea în camera de poveşti. Timid, uşor tremurând, un gând i se înfipse în minte: „Cu căpcăuniţele din ziua de azi nu-i de şagă!”

Poveste cu patru autori, încheiată magistral de Diana

(Miruna, Costin, Natalia, Diana)

Grupul de scriere creativă, 

18 decembrie 2011

Pericolul pândeşte perfid

          Calm, foarte calm, îmi aprind o ţigară. Ce altceva era să fac? Degeaba avusesem o busolă de ultimă generaţie dacă n-am ştiut s-o folosesc. Pun pariu că ăştia micii nu s-au pierdut prin pădure ca prostu’ de tata, adică eu.

          Trag fumul în piept, sprijinit de un copac înalt şi mă liniştesc treptat. Soarele e deasupra, se strecoară verde printre frunze. Fumez şi ascult zgomotele pădurii, dominate de ciripitul unor păsări invizibile. Mai lipseşte susurul unui izvor şi m-aş crede la ora de meditaţie unde m-a târât nevastă-mea. Nu ştiu cât de scufundat am fost în unde diafane de eter sublimat, dar tot m-am ales cu ceva. Buzele de un roşu carmin ale instructoarei mi-au colorat ceva vise de atunci.

          Cu un gest scurt, arunc ţigara pe jos şi o calc. Sunt ecologist, normal, nu vreau să dau foc la bunătate de pădure. O iau la pas, cu mintea căutând agasată o poveste veridică. Doar n-aveam de gând să recunosc că m-am pierdut ca fraierul şi nici nu ştiu să mă orientez după muşchii crescuţi pe copaci sau alte asemenea.

          Oricum, eram în natură, la aer curat, făceam şi mişcare: era ce-mi recomanda mereu doctorul nostru cel obez din scaunul lui de piele. Aici eu am greşit. M-am făcut arhitect şi pe criza asta nu mai dă nimeni doi bani pe tine. Doctor să mă fi făcut poate aş fi mulţumit-o pe nevastă-mea.

          Sub paşi mi se frâng crengi uscate. Îmi place prin pădure: singur, nu te bate nimeni la cap: taca-taca. Mă rog, aproape nimeni în afară de reprezentarea mentală a neveste-mii de care nu pot scăpa cu nici un chip.

          Mă împiedic de-o piatră şi avântul mă aruncă spre un copac cu coaja căruia fac cunoştinţă. Zguduitura mă aduce în prezent.

          Ce naiba, tot n-am semnal? Când verific, observ vreo două linii anemice. Ah, ura, sunt salvat sau aproape salvat. Am altă dilemă acum: cui să-i cer ajutor?

          Oftez şi, resemnat, o sun pe Adela, soţia mea fidelă şi pricepută care-mi zice să stau unde sunt că mă găseşte ea prin GPSul telefonului, orice ar fi el. Draga de ea, mereu mă scoate din belea şi eu sunt nerecunoscător. O să-i cumpăr ceva frumos; am văzut un mixer roz la Carrefour.

          Mă aşez lângă copacul de care m-am izbit şi scot încă o ţigară. Fumez şi aştept.

          Data viitoare ieşim la mall.

Exerciţiu cronometrat 17 min şi 30 de sec.

De creat un text cu cuvintele:

„muşchi, zguduitură, a cere, a domina, busolă, veridic, roşu carmin”.

3 februarie 2012

         

Matei, clocotind

           - Scumpa mea, ca să rezum totul la esenţă, azi plec. Te părăsesc.

          Mă bărbieream în faţa oglinzii şi-mi repetam micul discurs. Trecuseră câteva zile de la ultima ceartă cu Sabina şi eram nerăbdător să o revăd. Nerăbdător şi furios. Cum adică, să-mi zică ea că aventura cu Gigi, asociatul meu, nu însemnase nimic?

          Aparatul de ras îmi scapă din mână. Apuc marginile reci ale chiuvetei şi respir adânc. Din oglindă se încruntă la mine un chip aspru, cu riduri pe frunte şi între sprâncenele negre. Ochii gri-albăstrui sclipesc animaţi de sentimente nu prea frumoase. Mă îndrept şi-mi studiez părul şaten închis în care descopăr alte şi alte fire albe.

- Din cauza scârbei de Sabina mi-au apărut, bineînţeles, zic cu vocea rezonându-mi de faianţa alb-argintie.

Termin bărbieritul şi las arsura loţiunii parfumate să mă readucă în prezent, la chestiuni mai urgente. Cămaşa albă şi costumul bleumarin, servieta şi pantofii maro şi sunt gata pentru o nouă zi. La birou mă aşteaptă o altă şedinţă de rafinat strategia firmei noastre de avocatură. Şi Gigi, dragul meu prieten.

În maşină, pornesc radioul şi ascult un cântec de dragoste care mă amăgeşte cu promisiuni despre fericire (semi) eternă şi dragoste curată. Schimb repede postul şi dau peste o reclamă la Valentine’s Day. De nervi aproape că nu pun frână la timp şi opresc maşina scrâşnind în faţa unei frumoase roşcate care încremenise pe trecere. Încerc să-i zâmbesc şi las jos geamul ca să scot capul pe fereastră şi să mă scuz, dar ea merge mai departe, nu înainte de a-mi arunca o privire ucigătoare.

O zi bună de dimineaţă se cunoaşte, mă gândesc şi dau să repornesc motorul. Acalmia ce mi se instalase în minte e sfâşiată brusc de claxonul celui din spate.

 

Exerciţiu de creat un personaj folosind cuvintele

„a studia, nerăbdător, cântec, trecere, acalmie, esenţă, strategie”.

2 februarie 2012

Nefiinţă, zadarnic

Calc peste stele.

Visând, îmi închipui că zbor.

Atenta lumină-mi aşterne în cale

Doar cioburi de soare şi dor.

Privesc spre zenit.

Şi umbra-mi dispare cu foşnet străin

Am vrut s-o acopăr cu alb-auriu

S-o spăl şi să scap de venin.

În mare plutesc.

Străpung străvezia materie pulsând

Las peştii să-şi facă sălaş efemer

Pe ochi, şi-i ating cu un gând.

Cu vântul sunt una.

Pe dune, şi urma-mi se duce, uşor.

În lume un semn aş lăsa, de cristal.

Pe buze gust dulce venin, apoi mor.

Cuvântul nespus s-a născut sângerând

Prin vene îmi curge mercur şi pământ.

1 februarie 2012