joi, 2 ianuarie 2014

Neamintirea

Să treci prin poarta dintâi e amarnic, e
                             sânge şi chin.
Tu, cel cu mersul neînvăţat, deşi
             ai picioare,
Cu minte nedesluşind drumul clar spre
        lumină şi vis, cu ochii încă
acoperiţi de nectar,
Cu plămâni încă liberi de
            suflu vital
Doar sângele-ţi fulgeră sub umedă piele.
        Strivit ieşi spre lumea sticlindă,
             iar prima-ţi suflare – un strigăt de moarte;
desprins
        de căldura iubirea tăcerea materne
simţi zgomot, atingeri, răceală şi gol
Apoi regăseşti suspinând caldul sunet al
              inimii ce-ţi însufleţise
şi carne şi gând.
     (Să te naşti n-ai ales,
nici să mori n-ai să vrei.)


Inspirat de poemul "Un omor" al lui Ted Hughes 
din volumul "Lirică universală în traducerea lui Vasile Nicolescu", 1996, ed.Eminescu. 
2.01.2014

miercuri, 1 ianuarie 2014

marți, 31 decembrie 2013

Promisiuni la început de an

Lumea veche se spulberă
               în nou
Tot ce-am promis - praf şi
                   urme pe stâncă.
În prima zi voi descărca
          divinul
              în celule,
voi crea
    un om nou
            Promit să fac,
                        să am, să spun
      mai mult, mai bine, mai repede
Anul ce vine să fie
           cel mai bun
Noua mască să fie
           cea mai frumoasă.
Eul de mâine - conform standardelor
       pentru 2014.




30 decembrie 2013


vineri, 27 decembrie 2013

Haiku

Pe pământ,
         sîngele tău
Pe mâinile mele,
                doar amintirea.


26 decembrie 2013

miercuri, 4 decembrie 2013

În timp ce mă aştepţi


Ţi-am promis eternitatea, împreună 
         să păşim prin iarba asta rece din  
faţa casei, an după an, 
       să avem 
                 timp
                     să aducem lumina lunii 
în casă, între noi, noapte după 
                          noapte; 
să nu ştiu zi 
fără tine; dar 
tăişul timpului te-a decupat din 
            casa viaţa ochii mei, 
singurele atingeri care mă readuc 
             în prezent sunt ghearele şi dinţii 
                            flămânzi ai Katiei, care tocmai 
m-a muşcat lângă rana cuţitului ce-mi tremurase iar
        deasupra încheieturii; e vară, 
dar port cămaşă cu mâneci lungi, ascund
                 răni sânge disperare
 Aş vrea ca luna asta să ardă ca o supernovă, iar ziua
                să-mi găsească cenuşa acoperind firele
reci
   de iarbă 
         pe care pasul tău nu
                               le va mai zdrobi nicicând.


 
Temă pentru cursul de scriere creativă Artskul cu Iulian Tănase.
3.12.2013

marți, 5 noiembrie 2013

Trecerea


Nu, să nu laşi uşi nedeschise, mi-a spus.
E porunca ce mă mână, e alegerea pe care o fac
cu fiecare atingere, cu fiecare vis, iar
uşa din faţa mea era prea vie, prea
luminoasă, prea misterioasă
ca să o las neatinsă, neexplorată, nedeschisă
ca pe o cutie cu posibilităţi, ca pe un piept plin de viaţă,
iar mânerul rotund, auriu plin de promisiuni,
e cald şi moale, e tot ce-mi doream să ating cu
mâna-de-vis, cu pielea dormindă,
pentru că tu, da, tu, iubita mea, te ascunzi sigur de partea cealaltă,
iar eu deschid uşa, deschid ochii şi te
caut
te strig, dar lumea asta nouă
lumea-de-dincolo-de-uşa sidefie, clară şi crudă nu
te ascunde, nu te cuprinde, e doar multicoloră şi plină de
promisiuni, de căldură şi de plante albastre foşnitoare
în vântul cald şi violet care se strecoară printre ele ca şarpele
care te-a luat cu el, care
te-a târât prin uşa
prea vie, prea luminoasă prin care eu
n-am putut păşi
atunci, ci doar acum, în visul ăsta crud şi
      roşu, galben, bronz-auriu
care îmi cântă
             promisiuni, căldură şi fiare multicolore,
curcubee vii care se strecoară printre copacii cu rădăcinile în aer
ce mângâie cu frunzele lor podeaua lucioasă.
Dau drumul mânerului ademenitor, ca pielea ta când
îmi şopteai că vei pleca, dar că te voi putea urma în
orice lume, în orice vis, în orice
moarte,
iar paşii mei în noua lume lasă urme umede şi roşii pe
podeaua roşie, galbenă, bronz-aurie pe
care te-a târât şarpele-de-vis; zâmbind te-a dus printre
albastrul frunzelor care-mi cântă drumul tău, părul tău,
apoi frunzele-de-vis se ordonează pe podeaua multicoloră, mult prea sclipitoare,
iar în contrast citesc „aici nu se moare, aici nu se
trăieşte, aici
doar sufletele foşnesc”, iar bătrânul care apare şi calcă
pe albastru frunzelor, risipind mesajul lor, care lasă o
umbră rea pe strălucirea podelei îmi este cunoscut, dar
încă nu-mi pot da seama cine e, vorbim şi chiar ne înţelegem, ne
spunem pe numele-de-vis, pe numele-de-moarte, iar eu încep
să-mi desluşesc finalul în şuieratul lui, în unduirea pletelor, în subţirimea trupului, în
plăcerea cu care se târăşte pe podea încep
să mă îngrozesc să mă lichefiez pe interior să
îmi caut cuvintele lacrimile strigătele şi să-i spun „şarpe, dă-mi
înapoi iubita, dă-mi
înapoi viaţa, dă-mi
înapoi lumea, uşa prea luminoasă, prea misterioasă, prea închisă
prin care n-am putut să trec atunci, prin care n-am vrut să trec acum
dar tu m-ai târât fără să mă atingi fără să-mi laşi de ales fără
să-mi spui că din lumea asta nouă terifiantă multicoloră şi caldă nu
s-a mai întors nimeni, nu
s-a mai trezit nimeni, nimeni nu
şi-a mai găsit iubita-de-vis, iubita-de-moarte
Nu-mi place lumea ta cu roşul ei, cu galbenul ei, cu bronzul ei auriu, cu
lumina căldura albastrul foşnetul violetul vântul cu
numele ei neştiut de nimeni
nu-mi place de tine, şarpe,
nu pe tine te căutam nu cu tine
vroiam să mă împărtăşesc nu ţie
vroiam să-ţi dau vorbele gura răsuflarea sufletul inima
mea,
nu.


Temă pentru cursul de scriere creativă de la Artskul, cu Iulian Tănase.
4.11.2013

luni, 4 noiembrie 2013

Despărţire. II

Mâna ta străpungându-mi sternul.
           Surâzi. Deasupra noastră 
soarele-şi aruncă egal lumina.
Doi armăsari ţi-ai înhămat la viaţă te trag
    în direcţii diferite. Pleci?
Cealaltă e blondă, ca mine. Are în plus
                           aripi? Coroană? Săgeata lui Cupidon
nu face discriminări, mi-ai răspuns.
    Îmi adun cioburile vieţii, am nevoie
         de sprijin
                   să merg - umbrela sub care ne-am
sărutat prima dată.
Câinii urii dintre noi mă prind din urmă, mă
muşcă.
Lumea nostră s-a destrămat, castelul
           s-a desfăcut în mici fragmente
                         de os, de venin.
Am căzut amândoi de la fereastra de sus. Tu ai
   plecat, întreg, eu încă mă
                        adun, 
bucăţi
în
sânge
rate.
 




Poezie scrisă cu ajutorul tarotului de Marsilia.
4 nov.2013