Trecerea

Nu, să nu laşi uşi nedeschise, mi-a spus.

E porunca ce mă mână, e alegerea pe care o fac

cu fiecare atingere, cu fiecare vis, iar

uşa din faţa mea era prea vie, prea

luminoasă, prea misterioasă

ca să o las neatinsă, neexplorată, nedeschisă

ca pe o cutie cu posibilităţi, ca pe un piept plin de viaţă,

iar mânerul rotund, auriu plin de promisiuni,

e cald şi moale, e tot ce-mi doream să ating cu

mâna-de-vis, cu pielea dormindă,

pentru că tu, da, tu, iubita mea, te ascunzi sigur de partea cealaltă,

iar eu deschid uşa, deschid ochii şi te

caut

te strig, dar lumea asta nouă

lumea-de-dincolo-de-uşa sidefie, clară şi crudă nu

te ascunde, nu te cuprinde, e doar multicoloră şi plină de

promisiuni, de căldură şi de plante albastre foşnitoare

în vântul cald şi violet care se strecoară printre ele ca şarpele

care te-a luat cu el, care

te-a târât prin uşa

prea vie, prea luminoasă prin care eu

n-am putut păşi

atunci, ci doar acum, în visul ăsta crud şi

      roşu, galben, bronz-auriu

care îmi cântă

             promisiuni, căldură şi fiare multicolore,

curcubee vii care se strecoară printre copacii cu rădăcinile în aer

ce mângâie cu frunzele lor podeaua lucioasă.

Dau drumul mânerului ademenitor, ca pielea ta când

îmi şopteai că vei pleca, dar că te voi putea urma în

orice lume, în orice vis, în orice

moarte,

iar paşii mei în noua lume lasă urme umede şi roşii pe

podeaua roşie, galbenă, bronz-aurie pe

care te-a târât şarpele-de-vis; zâmbind te-a dus printre

albastrul frunzelor care-mi cântă drumul tău, părul tău,

apoi frunzele-de-vis se ordonează pe podeaua multicoloră, mult prea sclipitoare,

iar în contrast citesc „aici nu se moare, aici nu se

trăieşte, aici

doar sufletele foşnesc”, iar bătrânul care apare şi calcă

pe albastru frunzelor, risipind mesajul lor, care lasă o

umbră rea pe strălucirea podelei îmi este cunoscut, dar

încă nu-mi pot da seama cine e, vorbim şi chiar ne înţelegem, ne

spunem pe numele-de-vis, pe numele-de-moarte, iar eu încep

să-mi desluşesc finalul în şuieratul lui, în unduirea pletelor, în subţirimea trupului, în

plăcerea cu care se târăşte pe podea încep

să mă îngrozesc să mă lichefiez pe interior să

îmi caut cuvintele lacrimile strigătele şi să-i spun „şarpe, dă-mi

înapoi iubita, dă-mi

înapoi viaţa, dă-mi

înapoi lumea, uşa prea luminoasă, prea misterioasă, prea închisă

prin care n-am putut să trec atunci, prin care n-am vrut să trec acum

dar tu m-ai târât fără să mă atingi fără să-mi laşi de ales fără

să-mi spui că din lumea asta nouă terifiantă multicoloră şi caldă nu

s-a mai întors nimeni, nu

s-a mai trezit nimeni, nimeni nu

şi-a mai găsit iubita-de-vis, iubita-de-moarte

Nu-mi place lumea ta cu roşul ei, cu galbenul ei, cu bronzul ei auriu, cu

lumina căldura albastrul foşnetul violetul vântul cu

numele ei neştiut de nimeni

nu-mi place de tine, şarpe,

nu pe tine te căutam nu cu tine

vroiam să mă împărtăşesc nu ţie

vroiam să-ţi dau vorbele gura răsuflarea sufletul inima

mea,

nu.

Temă pentru cursul de scriere creativă de la Artskul, cu Iulian Tănase.

4.11.2013