marți, 5 noiembrie 2013

Trecerea


Nu, să nu laşi uşi nedeschise, mi-a spus.
E porunca ce mă mână, e alegerea pe care o fac
cu fiecare atingere, cu fiecare vis, iar
uşa din faţa mea era prea vie, prea
luminoasă, prea misterioasă
ca să o las neatinsă, neexplorată, nedeschisă
ca pe o cutie cu posibilităţi, ca pe un piept plin de viaţă,
iar mânerul rotund, auriu plin de promisiuni,
e cald şi moale, e tot ce-mi doream să ating cu
mâna-de-vis, cu pielea dormindă,
pentru că tu, da, tu, iubita mea, te ascunzi sigur de partea cealaltă,
iar eu deschid uşa, deschid ochii şi te
caut
te strig, dar lumea asta nouă
lumea-de-dincolo-de-uşa sidefie, clară şi crudă nu
te ascunde, nu te cuprinde, e doar multicoloră şi plină de
promisiuni, de căldură şi de plante albastre foşnitoare
în vântul cald şi violet care se strecoară printre ele ca şarpele
care te-a luat cu el, care
te-a târât prin uşa
prea vie, prea luminoasă prin care eu
n-am putut păşi
atunci, ci doar acum, în visul ăsta crud şi
      roşu, galben, bronz-auriu
care îmi cântă
             promisiuni, căldură şi fiare multicolore,
curcubee vii care se strecoară printre copacii cu rădăcinile în aer
ce mângâie cu frunzele lor podeaua lucioasă.
Dau drumul mânerului ademenitor, ca pielea ta când
îmi şopteai că vei pleca, dar că te voi putea urma în
orice lume, în orice vis, în orice
moarte,
iar paşii mei în noua lume lasă urme umede şi roşii pe
podeaua roşie, galbenă, bronz-aurie pe
care te-a târât şarpele-de-vis; zâmbind te-a dus printre
albastrul frunzelor care-mi cântă drumul tău, părul tău,
apoi frunzele-de-vis se ordonează pe podeaua multicoloră, mult prea sclipitoare,
iar în contrast citesc „aici nu se moare, aici nu se
trăieşte, aici
doar sufletele foşnesc”, iar bătrânul care apare şi calcă
pe albastru frunzelor, risipind mesajul lor, care lasă o
umbră rea pe strălucirea podelei îmi este cunoscut, dar
încă nu-mi pot da seama cine e, vorbim şi chiar ne înţelegem, ne
spunem pe numele-de-vis, pe numele-de-moarte, iar eu încep
să-mi desluşesc finalul în şuieratul lui, în unduirea pletelor, în subţirimea trupului, în
plăcerea cu care se târăşte pe podea încep
să mă îngrozesc să mă lichefiez pe interior să
îmi caut cuvintele lacrimile strigătele şi să-i spun „şarpe, dă-mi
înapoi iubita, dă-mi
înapoi viaţa, dă-mi
înapoi lumea, uşa prea luminoasă, prea misterioasă, prea închisă
prin care n-am putut să trec atunci, prin care n-am vrut să trec acum
dar tu m-ai târât fără să mă atingi fără să-mi laşi de ales fără
să-mi spui că din lumea asta nouă terifiantă multicoloră şi caldă nu
s-a mai întors nimeni, nu
s-a mai trezit nimeni, nimeni nu
şi-a mai găsit iubita-de-vis, iubita-de-moarte
Nu-mi place lumea ta cu roşul ei, cu galbenul ei, cu bronzul ei auriu, cu
lumina căldura albastrul foşnetul violetul vântul cu
numele ei neştiut de nimeni
nu-mi place de tine, şarpe,
nu pe tine te căutam nu cu tine
vroiam să mă împărtăşesc nu ţie
vroiam să-ţi dau vorbele gura răsuflarea sufletul inima
mea,
nu.


Temă pentru cursul de scriere creativă de la Artskul, cu Iulian Tănase.
4.11.2013

luni, 4 noiembrie 2013

Despărţire. II

Mâna ta străpungându-mi sternul.
           Surâzi. Deasupra noastră 
soarele-şi aruncă egal lumina.
Doi armăsari ţi-ai înhămat la viaţă te trag
    în direcţii diferite. Pleci?
Cealaltă e blondă, ca mine. Are în plus
                           aripi? Coroană? Săgeata lui Cupidon
nu face discriminări, mi-ai răspuns.
    Îmi adun cioburile vieţii, am nevoie
         de sprijin
                   să merg - umbrela sub care ne-am
sărutat prima dată.
Câinii urii dintre noi mă prind din urmă, mă
muşcă.
Lumea nostră s-a destrămat, castelul
           s-a desfăcut în mici fragmente
                         de os, de venin.
Am căzut amândoi de la fereastra de sus. Tu ai
   plecat, întreg, eu încă mă
                        adun, 
bucăţi
în
sânge
rate.
 




Poezie scrisă cu ajutorul tarotului de Marsilia.
4 nov.2013

miercuri, 30 octombrie 2013

Despărţire. I

Nu-mi curg lacrimi din ochi.
                  Ca sângele,
şi-au găsit făgaş interior,
                  Ca plumbul,
mă ţintuiesc de pământ,
                  Ca veninul,
îmi scurtează viaţa umed.

Te-am privit cum pleci
         un pas înaintea celuilalt
(o gheară îmi zdrobea coastele)
(răsuflarea dispăruse)
     iar eu, în urma ta
         simţeam
              cum mă calci
pe spate, pe umeri, peste păr
M-am răsucit
        să poţi păşi
peste buze, să nu te mai gust niciodată
peste ochi, să nu te mai văd rănindu-mă
peste frunte, să nu mă mai gândesc la mine minus tine.

Pe piept de vei păşi, va suna a gol:
       Absenţa inimii se va auzi doar
                                     preţ de o clipă.



Text pentru tema 3 de la cursul Artskul cu Iulian Tănase.
27.10.2013

joi, 24 octombrie 2013

Foamea

Prima dată şi-a împins mâna doar până la încheietură pentru că i se păruse că nu ar fi intrat mai mult, dar cum materialul era moale şi uşor de străpuns, ca un abur lucios şi dens, a îndrăznit să apese cu presiune sporită, căldura plăcută care-l înconjura îmbiindu-l să continue, iar el presă mai mult, acum cu amândouă palmele, intrând până la coate; era cald şi bine, se simţea cuprins ca de îmbrăţişarea cuiva drag, a mamei, poate, dar mama nu-l prea luase în braţe; apoi îşi apropie capul de suprafaţa ce i se păruse o oglindă până o atinsese prima dată; închise ochii şi când faţa îi pătrunse  prin bariera vaporoasă, substanţa îl atrase spre ea, iar el se lăsă cuprins, mângâiat, înglobat în materia-abur densă, dar curios de respirabilă, fără frică, fără a se împotrivi, iar fiinţa din spatele portalului îl atrase şi mai mult în interiorul navei sale, îl lăsă să cadă pe podeaua dură pe care el n-o simţi şi îl devoră apoi cu multele-i tentacule flexibile, săturându-şi foamea de materie şi de cunoaştere, hotărând să rămână conectată încă o vreme la camera cu oglinzi din acest loc care-i aducea mereu hrană gustoasă, nimănui nepăsându-i prea mult dacă zilnic dispăreau câţiva clienţi ai parcului de distracţii.

21.10.2013
Tema 3 la cursul cu Iulian Tănase. Perspectiva kinestezică.

Am râs


Nici foame, nici sete
nu pot să-mblânzească-al fiarei
venin din priviri,
nici din urlete ura. Retras,
în secunde măsor predictibil final:
     am pierdut
            şi deschid
                        cu pleoape plecate
o cuşcă cu gratii de os.

Ţi-am dat vie carne
să-ţi saturi cruzimea de-a smulge,
de-a face
să curgă
                        şi lacrimi şi sânge.
Lucind colţii albi ţi-am văzut, iar fiorul
            de limpede gheaţă prin vene pulsa.
Am fugit.
  
Am vrut cu violenţă să-ncerc
            să te pun în genunchi
şi să-ţi cer ca din fiară
            o blândă felină să-ncerci să devii,
dar tu
cu gheare şi furie pe piele mi-ai
scris
      un refuz.
  
Nu pot să îngrop în adâncuri
dorinţa
de-a trece cu mâna
            prin blana de aur ce-acoperă
oase
       şi viaţă
      cuprinse în trup prădător.
  
Tăişul din ochii tăi grei
mă străpunge
şi uit că vreodată am vrut să te am
lângă casă animal.
Subtil, dominaţia ta dulce
            perfid s-a extins.

Acum e târziu să te-nvăţ alfabetul
iubirii
când tu în genune-ţi
făcuseşi sălaş.
Cu labe uşoare şi moi mă sfărâmi
            şi pe dată uit planul prin care-ntr-o blândă
jivină te-aş fi transformat.


Tema 1 la cursul cu Iulian Tănase, la Artskul.

7.10.2013

miercuri, 16 octombrie 2013

Mirajul lui mâine

Mâine nu există. E ca o
    răsuflare
pe care nu o poţi trage în piept
    E ca un
răsărit
        pe care nu-l vei vedea pătând
                      cerul cu roşu.
E ca
      rănile pe care nu le vei
                  putea face nimănui,
                            mai ales mie.

Mâine e un miraj. Mâine e dragostea ta.


16.10.2013

sâmbătă, 21 septembrie 2013

Trecerea

Cred că mi-e destinul
            închegat în carte
Ca un fulger rece
                      lucruri se ptrec
Molcom timpul curge, iar 
                       acum  
                                în moarte
Masca de pe faţă tandru
           mi-o ferec.

Steaua de deasupră-mi a
       tăcut şi zeul
Iar îmi luminează oasele
                             cu drag
Atractiv, neantul îmi 
                        sfărâmă eul
Singura epavă ce pluteşte-n larg.

Într-o carapace de cristal mă cheamă
Dulcea amintire cu magnetic
                       glas
Las să cadă masca 
                          şi surâd cu teamă:
Abisul mai face către mine-un pas.



 
Cu Story Cubes ca ajutor pentru inspiraţie.

19.09.2013