joi, 5 ianuarie 2012

Izvod

De pe-al vieţii deşirat mosor, agale
Fir subţire de mătase am luat
Ţes într-una flori şi stele şi neant
Geme-arunc în praful drumurilor goale.

Lung mi-e drumul, capătul nu îl mai ştiu
Am crezut că pot citi în cărţi destinul
Drept pe umbră calc şi-mi irosesc preaplinul
Cerul meu devine tot mai sidefiu.

Pe nisipuri urme las. Pe pietre, sânge.
Cred că aerul pe culmi e prea subţire.
Pe război adaug tremurate fire.
Să mai ţes sau timpul mă va frânge?



5 ianuarie 2012


Identitate


Rămâi. Un loc ţi-am pregătit la mine-n piept
Iar inima-mi te va hrăni şi te va încălzi.
          Precum o floare
O să te deschizi sau poate nu
Oricum, al tău e locul. Bine ai venit.

În interior e bine şi e moale. Vei vedea,
          lumina din celule soare îţi va fi
Sângele râu pe care vei pluti
          Prin vene şi artere-mi vei cunoaşte
Plinătatea.

Îţi voi cânta şi tu ai să percepi
          Cum corzile vocale vor vibra,
şi-apoi plămânii.
Muşchii se vor mişca de voi dansa.
          În ritm cu mine vei păşi, doar suntem una.

Te rog rămâi. Promit că voi mânca
          doar flori şi frunze proaspete şi moi
Şi-apoi voi bea din dulcea rouă de pe ramuri de copac
În razele de lună-am să mă scald,
          În soare-apoi.

Treptat, în mine ai să te topeşti
          precum zăpada
Ce o atinge Zeul-Soare cu ale sale degete fierbinţi.
Un râu vei deveni, de-argint topit
Şi-n interiorul meu un peisaj feeric
vei picta.

Ca un cristal de gheaţă eşti când mă atingi.
Doar te-am privit şi am ştiut că o sa-nvingi.



4 ianuarie 2012


Identity


Stay. Your place is here, in my chest.
My heart will keep you warm, and fed.
You can blossom, like a flower
                   Or just be still.
You’re welcome just the same.

It’s nice and soft, inside me. You will see;
the light of my cells will be your sun
My blood will be the rivers
          And by arteries and veins
You’ll know my every corner.

I’ll sing to you and you’ll perceive
The vocal chords vibrating,
          And the lungs.
My muscles will be moving if I dance
You’ll move with me as we are
surely one.

Just stay. I promise I will eat
          Fresh flower and green leaves
And I wil drink
          The sweet dew from the branches
of new trees.
I’ll bathe in moonlight and absorb the sun.

In time, you’ll melt inside me
          Like the snow
That’s touched by fiery light from Sun-the-God.
You’ll be a tiny river of pure silver
          And paint inside me a translucent world.


 
4 ianuarie 2012


miercuri, 4 ianuarie 2012

Anul nou


Încremenire. Brazi şi mesteceni profilaţi pe cerul albastru-alburiu. Filtrat, soarele apare şi dispare, după voia vântului aliat cu norii din înălţimi.

          Culorile sunt mai clare la munte, iar aerul proaspăt cu miros înţepător de ozon te mângâie cu degete reci.

          Îmi place liniştea, lipsa vuietului constant al oraşului. Timpul curge, parcă, mai lin. Mă mai las în voia acelui “ar trebui să fac ceva” care mă atacă pe interiorul cutiei craniene, dar apoi îmi amintesc că sunt la munte. În vacanţă. Cu încă şi mai mult timp liber. Pentru scris. Pentru făcut nimic. Pentru admirat peisajul tapetat cu zăpadă, soare şi crengi verzi de brad.

          Am decis: totul poate aştepta. Calmul şi liniştea de aici merită savurate. Le-aş face cremă şi m-aş da cu ea pe tot corpul. Le-aş transforma în licoare magică de pus în cafeaua de zi cu zi. Le-aş împacheta să le iau cu mine în Bucureştiul zgomotos şi grăbit. Le-aş silabisi cu copiii de la şcoală: LI-NIŞ-TE. CALM.    

          Vi le urez şi vouă pentru noul an: la mult calm şi un 2012 liniştit!


Izvorul Mureşului, 4 ianuarie 2012

marți, 27 decembrie 2011

Flux


         Pe cer, norii albi ca nişte oi fără forme bine definite, trec. Mă uit spre ei. Sunt frumoşi, zic eu. Nu-i adevărat, sunt urâţi, zic eu.

Da, aşa e, avem dreptate şi steaua care ne luminează pe interior palpită puţin.

Aş vrea să-l sun pe doctorul Simion, zic eu. Nu mă simt bine. Poate e luna de vină, răspund eu. E în creştere şi stările de ne-eu sunt mai dese atunci.

Mă liniştesc şi surâd. Am dreptate, mă gândesc. Sigur că am, răspund.

E noapte, dă-mi voie să ies. Da, răspund eu, e timpul tău, şi tac. Îi dau voie lui Alin să fie.

Îl simt cum îşi ia trusa şi pleacă din apartamentul gri. Pe masă a lăsat cartea mea de identitate: Răzvan Popovici.

A doua zi îmi beau cafeaua şi citesc ştirile pe laptop. Îmi sare în ochi cea cu titlul mare, scris cu roşu: “Ucigaşul nopţii omoară din nou. A patra victimă cu gâtul tăiat”. Urmează relatarea îngrozitoarei crime. Mă cutremur şi iau ceaşca cu dreapta. Citesc în continuare. Singurul lucru pe care-l ştia cu certitudine poliţia e că asasinul e stângaci.

Şi foarte priceput, mă gândesc eu. N-a lăsat nici o altă urmă. În ritmul ăsta nu-l vor prinde niciodată. În interior simt o umbră de satisfacţie pe care n-o înţeleg.

Îmi iau servieta şi plec spre firma unde lucrez ca contabil.

În baie, după uşă, trusa cu cuţite aştepta venirea altei nopţi.


Adumbrind


Sunet strâmb, îl aud. Chiar acum?
Am crezut că-i o umbră pe drum.
Peste ea am păşit, gravitând
Chipul tau îl zăresc doar în gînd.

Nici măcar n-ai plecat de aici.
Am privit cum din praf te ridici.
Prinzi o sfoară de cer şi apoi
Îţi refaci masca iar. Unu-doi.

Să nu taci. Zi ceva. Da, acum.
Am strivit umbra ta chiar în drum.
Înuntru te am, ca pe-o stea
Rămânând, mi-ai cresta inima.

Ah, e poza cu noi pe asfalt
Cerul negru părea prea înalt.
Pe obraz mi-a rămas tatuat
Urma chipului tău nemascat.

Ai plecat. Nu ţi-am scris epitaf.
Numai umbra-ţi dospeşte, firav
Pe sub coaste o simt, mişcă des.
La lumină de ies, sângerez.



24 dec.2011

sâmbătă, 24 decembrie 2011

Doar tu. Ne-versuri


          Privesc cum mi se scurge printre degete. Timpul.
          O dată de am clipit, am pierdut chiar un an.
          Am respiraţia un fior cu foşnet moale, de catifea.
          Nu cred că am ştiut vreodată cum să mor.

          Cu tine în gând mereu sunt, dar acum
          Prin fiece por simt curentul venit din abis. 
                     Conectată firesc
          şi discret la centrul din care-am venit, doar tu
                    M-ai privit cu-un surâs de cristal.

          Mă înec. Tot aerul lumii e praf şi destin.
          Nu mai am
                         voinţă să cred că vreodat-am putut să îmi scriu
         Istoria vieţii aşa cum am vrut.

          Însă tu – şi chiar eu, uneori – te-ai ştiut a reinventa
sub un chip mai ascuns.
          Pe sub piele mi l-ai strecurat şi mi-ai dat
          O foaie cu mici instrucţiuni.
          Viaţa mea.



24 decembrie 2011