Despărţire. I

Nu-mi curg lacrimi din ochi.

                  Ca sângele,
şi-au găsit făgaş interior,
                  Ca plumbul,

mă ţintuiesc de pământ,
                  Ca veninul,

îmi scurtează viaţa umed.

Te-am privit cum pleci
         un pas înaintea celuilalt
(o gheară îmi zdrobea coastele)
(răsuflarea dispăruse)
     iar eu, în urma ta
         simţeam
              cum mă calci
pe spate, pe umeri, peste păr
M-am răsucit
        să poţi păşi
peste buze, să nu te mai gust niciodată
peste ochi, să nu te mai văd rănindu-mă
peste frunte, să nu mă mai gândesc la mine minus tine.

Pe piept de vei păşi, va suna a gol:
       Absenţa inimii se va auzi doar
                                     preţ de o clipă.

Text pentru tema 3 de la cursul Artskul cu Iulian Tănase.

27.10.2013

Foamea

Prima dată şi-a împins mâna doar până la încheietură pentru că i se păruse că nu ar fi intrat mai mult, dar cum materialul era moale şi uşor de străpuns, ca un abur lucios şi dens, a îndrăznit să apese cu presiune sporită, căldura plăcută care-l înconjura îmbiindu-l să continue, iar el presă mai mult, acum cu amândouă palmele, intrând până la coate; era cald şi bine, se simţea cuprins ca de îmbrăţişarea cuiva drag, a mamei, poate, dar mama nu-l prea luase în braţe; apoi îşi apropie capul de suprafaţa ce i se păruse o oglindă până o atinsese prima dată; închise ochii şi când faţa îi pătrunse  prin bariera vaporoasă, substanţa îl atrase spre ea, iar el se lăsă cuprins, mângâiat, înglobat în materia-abur densă, dar curios de respirabilă, fără frică, fără a se împotrivi, iar fiinţa din spatele portalului îl atrase şi mai mult în interiorul navei sale, îl lăsă să cadă pe podeaua dură pe care el n-o simţi şi îl devoră apoi cu multele-i tentacule flexibile, săturându-şi foamea de materie şi de cunoaştere, hotărând să rămână conectată încă o vreme la camera cu oglinzi din acest loc care-i aducea mereu hrană gustoasă, nimănui nepăsându-i prea mult dacă zilnic dispăreau câţiva clienţi ai parcului de distracţii.

21.10.2013

Tema 3 la cursul cu Iulian Tănase. Perspectiva kinestezică.

Am râs

Nici foame, nici sete

nu pot să-mblânzească-al fiarei

venin din priviri,

nici din urlete ura. Retras,

în secunde măsor predictibil final:

     am pierdut

            şi deschid

                        cu pleoape plecate

o cuşcă cu gratii de os.

Ţi-am dat vie carne

să-ţi saturi cruzimea de-a smulge,

de-a face

să curgă

                        şi lacrimi şi sânge.

Lucind colţii albi ţi-am văzut, iar fiorul

            de limpede gheaţă prin vene pulsa.

Am fugit.

  

Am vrut cu violenţă să-ncerc

            să te pun în genunchi

şi să-ţi cer ca din fiară

            o blândă felină să-ncerci să devii,

dar tu

cu gheare şi furie pe piele mi-ai

scris

      un refuz.

  

Nu pot să îngrop în adâncuri

dorinţa

de-a trece cu mâna

            prin blana de aur ce-acoperă

oase

       şi viaţă

      cuprinse în trup prădător.

  

Tăişul din ochii tăi grei

mă străpunge

şi uit că vreodată am vrut să te am

lângă casă animal.

Subtil, dominaţia ta dulce

            perfid s-a extins.

Acum e târziu să te-nvăţ alfabetul

iubirii

când tu în genune-ţi

făcuseşi sălaş.

Cu labe uşoare şi moi mă sfărâmi

            şi pe dată uit planul prin care-ntr-o blândă

jivină te-aş fi transformat.

Tema 1 la cursul cu Iulian Tănase, la Artskul.

7.10.2013

Mirajul lui mâine

Mâine nu există. E ca o
    răsuflare
pe care nu o poţi trage în piept
    E ca un
răsărit
        pe care nu-l vei vedea pătând
                      cerul cu roşu.
E ca
      rănile pe care nu le vei
                  putea face nimănui,
                            mai ales mie.

Mâine e un miraj. Mâine e dragostea ta.

16.10.2013

Trecerea

Cred că mi-e destinul
            închegat în carte
Ca un fulger rece
                      lucruri se ptrec
Molcom timpul curge, iar 
                       acum  
                                în moarte
Masca de pe faţă tandru
           mi-o ferec.

Steaua de deasupră-mi a
       tăcut şi zeul
Iar îmi luminează oasele
                             cu drag
Atractiv, neantul îmi 
                        sfărâmă eul
Singura epavă ce pluteşte-n larg.

Într-o carapace de cristal mă cheamă
Dulcea amintire cu magnetic
                       glas
Las să cadă masca 
                          şi surâd cu teamă:
Abisul mai face către mine-un pas.



 
Cu Story Cubes ca ajutor pentru inspiraţie.

19.09.2013

Sărut. I

Îşi închipuise de multe, poate chiar de prea multe ori, cum ar fi s-o sărute. Dacă ar fi fost sincer cu el însuşi, visase la mai mult decât un sărut, dar totul trebuia să înceapă de undeva, iar acel moment era acum, în această primă atingere a buzelor, castă la început, cu mâinile lăsate pe lângă corp, amorţite de emoţie, cu sângele fremătând prin vene ca o sălbăticiunea urmărită de vânator, curent electric fin şi apoi mai intens pe măsură ce pielea umedă a buzelor lui se împreuna cu a ei, genunchii tremurând, faţa din ce în ce mai caldă şi mai roşie; da, simţea şi ştia, de parcă ar fi ieşit în afara corpului şi s-ar fi văzut pe sine înlănţuind-o pe ea cu braţele, pe ea cu ochii închişi, parcă îi auzea de la mare distanţă gemetele mici, aproape ascunse, care-i izvorau din pieptul moale, lipit de al lui; simţea umezeala caldă a buzelor ei, simţea totul, iar mintea, sufletul, inima traduceau toate semnalele într-un simplu: iubire, iubire, iubire.

Sărut. II

      - Poţi fi foarte drăguţ uneori, îi şopti ea.

      El îi dădu părul blond la o parte, descoperindu-i gâtul. Se aplecă spre ea, înlănţuindu-o cu braţele din spate şi-i răspunse:

      - Da, pot fi, spuse, atingându-i pielea cu buzele-i frumos conturate, uneori.

      Vocea-i ca de gheaţă i se strecură Carolinei în sânge, făcând-o să tremure. Damien surâse, descoperindu-şi dantura perfectă, ameninţător de perfectă, iar zâmbetu-i larg se făcu una cu pielea ei, apoi cu carnea şi sângele; roşu, mult roşu pătând rochia ei de dantelă albă, iar Carolina îşi aminti că nu, nu era prima dată când el o atingea, o sfâşia, o deschidea ca pe o carte ce i-a plăcut, o savura şi apoi o punea la loc pe raft, aproape întreagă, aproape neatinsă.

      Doar amprenta dinţilor lui Damien pe corpul ei, în locuri uşor de ascuns, i-ar putea aminti de cele întâmplate, dacă mintea i-ar fi aparţinut încă, dacă el nu i-ar fi răpit-o odată cu sângele, sorbitură cu sorbitură.

18.05.2012

 

Intens, acum II

          La nivel efemer, printre stele interne

                                                plutesc.

          Luni şi sori şi abis le cuprind într-un ceas.

          Dac-ar fi să opresc strălucirea din eu

                   Aş vedea cum fundalul de fum

          Se transformă-n argint.

          Dintr-o perlă de aur în alta transfer gândul-vis,

                   Şi perfid

                    conştiinţa mă lasă să cred că neantul

e viu

          Stele-n palme îmi mor, şi în schimb

                   Gheaţa pură din vene o dau,

  fără preţ. Fără rost.

           Ţes din fire de plumb si cristal lumi şi văd

                   cum pe rând

          Cosmos, praf şi eter se desfac şi converg

                   Către centrul nespus, nevăzut, nepătruns

          Vortex viu devorând trupuri mii şi absint.

       

          N-am celule şi nici n-am 

                                            de gând 

                                                       să devin

                   Hrană dulce în vidul ce vine mereu către noi

          Versul pur ce din minte în minte

se trece-mi va fi

          Pânza rece pe care-mi voi ţese

cu sânge

destinul

din nou.

18 septembrie 2013 

Intens, acum I: http://claritatedeargint.blogspot.ro/2012/01/intens-acum.html