marți, 5 noiembrie 2013

Trecerea


Nu, să nu laşi uşi nedeschise, mi-a spus.
E porunca ce mă mână, e alegerea pe care o fac
cu fiecare atingere, cu fiecare vis, iar
uşa din faţa mea era prea vie, prea
luminoasă, prea misterioasă
ca să o las neatinsă, neexplorată, nedeschisă
ca pe o cutie cu posibilităţi, ca pe un piept plin de viaţă,
iar mânerul rotund, auriu plin de promisiuni,
e cald şi moale, e tot ce-mi doream să ating cu
mâna-de-vis, cu pielea dormindă,
pentru că tu, da, tu, iubita mea, te ascunzi sigur de partea cealaltă,
iar eu deschid uşa, deschid ochii şi te
caut
te strig, dar lumea asta nouă
lumea-de-dincolo-de-uşa sidefie, clară şi crudă nu
te ascunde, nu te cuprinde, e doar multicoloră şi plină de
promisiuni, de căldură şi de plante albastre foşnitoare
în vântul cald şi violet care se strecoară printre ele ca şarpele
care te-a luat cu el, care
te-a târât prin uşa
prea vie, prea luminoasă prin care eu
n-am putut păşi
atunci, ci doar acum, în visul ăsta crud şi
      roşu, galben, bronz-auriu
care îmi cântă
             promisiuni, căldură şi fiare multicolore,
curcubee vii care se strecoară printre copacii cu rădăcinile în aer
ce mângâie cu frunzele lor podeaua lucioasă.
Dau drumul mânerului ademenitor, ca pielea ta când
îmi şopteai că vei pleca, dar că te voi putea urma în
orice lume, în orice vis, în orice
moarte,
iar paşii mei în noua lume lasă urme umede şi roşii pe
podeaua roşie, galbenă, bronz-aurie pe
care te-a târât şarpele-de-vis; zâmbind te-a dus printre
albastrul frunzelor care-mi cântă drumul tău, părul tău,
apoi frunzele-de-vis se ordonează pe podeaua multicoloră, mult prea sclipitoare,
iar în contrast citesc „aici nu se moare, aici nu se
trăieşte, aici
doar sufletele foşnesc”, iar bătrânul care apare şi calcă
pe albastru frunzelor, risipind mesajul lor, care lasă o
umbră rea pe strălucirea podelei îmi este cunoscut, dar
încă nu-mi pot da seama cine e, vorbim şi chiar ne înţelegem, ne
spunem pe numele-de-vis, pe numele-de-moarte, iar eu încep
să-mi desluşesc finalul în şuieratul lui, în unduirea pletelor, în subţirimea trupului, în
plăcerea cu care se târăşte pe podea încep
să mă îngrozesc să mă lichefiez pe interior să
îmi caut cuvintele lacrimile strigătele şi să-i spun „şarpe, dă-mi
înapoi iubita, dă-mi
înapoi viaţa, dă-mi
înapoi lumea, uşa prea luminoasă, prea misterioasă, prea închisă
prin care n-am putut să trec atunci, prin care n-am vrut să trec acum
dar tu m-ai târât fără să mă atingi fără să-mi laşi de ales fără
să-mi spui că din lumea asta nouă terifiantă multicoloră şi caldă nu
s-a mai întors nimeni, nu
s-a mai trezit nimeni, nimeni nu
şi-a mai găsit iubita-de-vis, iubita-de-moarte
Nu-mi place lumea ta cu roşul ei, cu galbenul ei, cu bronzul ei auriu, cu
lumina căldura albastrul foşnetul violetul vântul cu
numele ei neştiut de nimeni
nu-mi place de tine, şarpe,
nu pe tine te căutam nu cu tine
vroiam să mă împărtăşesc nu ţie
vroiam să-ţi dau vorbele gura răsuflarea sufletul inima
mea,
nu.


Temă pentru cursul de scriere creativă de la Artskul, cu Iulian Tănase.
4.11.2013

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu