marți, 19 iunie 2012

Alb-carmin

Scrijeleşte-ţi răzbunarea
                   pe mine.
Bisturiul e rece şi taie
   încet.
Literele-s vii şi se pare
     că pe margini pulsează ritmat.

N-am cuvinte să-ţi dau, şi nici
      daruri
           În zadar aş fi vrut să înviu
ce în humă am pus chiar cu mâna
         ce încearcă să-ţi ceară răgaz.

Valuri calde inundă podeaua. Ce
   frumos aş picta rubiniu epitaf:
                  Aici zace
         (sau încă mai geme)
criminala ce fără de suflu suspină
                 "AMIN".


18 iunie 2012

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu