ce mă arde mereu dureros de dulce.
Stelele spre care mi-am înălțat ochii
pururi neîndurătoare privesc înspre mine.
Ard de viu, mistuit de crudul venin.
Voluptatea liniștită a morții se-ascunde.
Toate apele mării nu pot să oprească
lenta curgere a nemiloasei dureri.
Renunț la speranța de-a reînvia vreodată.
Pe calea ce merg, soarele rece mă stinge încet.
Pasărea Phoenix mi-e crud călău, nu scăpare.
Hades m-așteaptă în lumea de umbre și gol.
Pe mine nu mă voi regăsi niciodată.
Lumina pe care o sper e topită-n neant.
Cele de-ntoarcere n-am, să m-opresc nu mai știu.
Aleg moartea dulce ce nu-mi dă de-ales.
Inspirată de Odă în metru antic de Mihai Eminescu.
Iunie 2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu